Ce este un antrepozit vamal?
Un antrepozit vamal (bonded warehouse) este un loc în care mărfurile care nu au fost puse în liberă circulație sunt păstrate sub supraveghere vamală, fără a fi supuse taxelor de import sau măsurilor de politică comercială. Cât timp mărfurile așteaptă în antrepozit, taxele de import nu iau naștere; taxa ia naștere odată cu declarația de punere în liberă circulație. Potrivit Legii vamale turce, timpul cât mărfurile pot rămâne sub regimul de antrepozit vamal este, de regulă, nelimitat.
Care este diferența dintre antrepozitul vamal public și cel privat?
Diferența constă în cine poate folosi antrepozitul. Art. 94 din Legea vamală definește antrepozitele vamale publice ca fiind cele „care pot fi folosite de oricine pentru depozitarea mărfurilor”, iar antrepozitele vamale private ca fiind cele „înființate exclusiv pentru depozitarea mărfurilor aparținând operatorului antrepozitului”. Un antrepozit public este o activitate de servicii; un antrepozit privat este pentru mărfurile proprii ale operatorului. Art. 93 din Lege deosebește, de asemenea, operatorul de utilizator: operatorul este persoana autorizată să exploateze un antrepozit vamal, iar utilizatorul este persoana care depune declarația prin care mărfurile sunt plasate sub regimul de antrepozit.
Ce înseamnă tipurile de antrepozit A, B, C, D, E și F?
Tipurile se deosebesc prin cine deține responsabilitatea și evidența stocurilor. Art. 329 din Regulamentul vamal prevede că antrepozitele publice sunt de tipurile A, B și F, iar cele private de tipurile C, D și E. În tipul A operatorul ține evidența stocurilor și, dacă lipsește vreo marfă dintre cele plasate în antrepozit, răspunde pentru taxele vamale. În tipul B responsabilitatea revine utilizatorului, care depune declarația de antrepozit; operatorul doar închiriază facilitatea și, deoarece nu se ține evidența stocurilor, declarația și documentele stau la baza controlului vamal. În tipurile C, D și E operatorul și utilizatorul sunt aceeași persoană. Tipul F este exploatat de administrațiile vamale.
Cum amână regimul de antrepozit vamal plata taxelor?
Amânarea provine din faptul că taxa ia naștere când mărfurile ies din antrepozit, nu când intră în el. Mărfurile sunt plasate fără a li se percepe taxe de import și, deoarece perioada este nelimitată, importul poate fi efectuat pe părți, pe măsura nevoii, ceea ce ușurează fluxul de numerar. Prețul este obligația: administrația poate cere o garanție, se țin evidențe, iar taxele pentru mărfurile constatate lipsă se încasează de la operator sau de la utilizator, în funcție de tip. Mărfurile nu pot ieși din antrepozit înainte de îndeplinirea formalităților și de acordarea permisiunii de către administrația vamală; eliberarea propriu-zisă se face printr-o declarație de punere în liberă circulație (consultați vămuirea).
- Taxele de depozitare și costurile de păstrare a mărfurilor cât timp stau în antrepozit nu sunt incluse în valoarea în vamă, cu condiția să fie indicate separat de prețul efectiv plătit sau de plătit (Legea vamală, art. 104/1)
- În tipul D, taxele se calculează la cotele și la celelalte elemente de impozitare în vigoare la data la care mărfurile au fost plasate sub regimul de antrepozit, potrivit alineatului al treilea al articolului 104 din Lege
Care este diferența dintre depozitarea temporară și antrepozitul vamal?
Depozitarea temporară este o stare de așteptare cu limită de timp, în timp ce antrepozitul vamal este un regim vamal. Mărfurile prezentate la vamă se află în starea de mărfuri aflate în depozitare temporară până când li se atribuie o destinație sau o utilizare vamală aprobată. Potrivit art. 46 din Legea vamală, aceste formalități trebuie îndeplinite în termen de patruzeci și cinci de zile de la data depunerii declarației sumare pentru mărfurile sosite pe cale maritimă și în termen de douăzeci de zile pentru cele sosite prin orice alt mod, de exemplu pe cale rutieră sau aeriană. Mărfurile pentru care formalitățile nu au fost începute în acest termen intră în procesul de lichidare. Într-un antrepozit vamal nu există limită de timp; statutul se întemeiază pe o declarație.
Care este diferența dintre antrepozitul vamal și zona liberă?
Ambele amână plata taxelor, dar zona liberă este o zonă mai largă. Art. 152 din Legea vamală definește zonele libere ca locuri care, deși fac parte din teritoriul vamal turc, sunt considerate ca aflându-se în afara acestuia în ceea ce privește aplicarea taxelor de import și a măsurilor de politică comercială. Intrarea într-un antrepozit vamal se întemeiază pe o declarație de antrepozit; într-o zonă liberă, potrivit art. 153 din Lege, frontierele și punctele de intrare și de ieșire se află sub supravegherea administrațiilor vamale, iar o copie a documentului de transport care trebuie să însoțească mărfurile la intrare sau la ieșire trebuie predată administrației vamale sau ținută la dispoziție pentru control. Într-un antrepozit vamal, formele uzuale de manipulare depind de permisiunea administrațiilor vamale. Perioada de ședere este, de regulă, nelimitată în ambele cazuri.
Tipurile de antrepozit vamal conform art. 329 din Regulamentul vamal
| Tip |
Public / privat |
Trăsătură distinctivă |
| A |
Public |
Operatorul ține evidența stocurilor; operatorul răspunde pentru taxele vamale aferente mărfurilor lipsă |
| B |
Public |
Responsabilitatea revine utilizatorului; utilizatorul depune declarația de antrepozit, iar operatorul doar închiriază facilitatea |
| C |
Privat |
Operatorul și utilizatorul sunt aceeași persoană; această persoană răspunde pentru mărfurile plasate în antrepozit |
| D |
Privat |
Operatorul și utilizatorul sunt aceeași persoană; se aplică alineatul al treilea al art. 104 din Lege |
| E |
Privat |
Locul de depozitare al titularului autorizației este considerat antrepozit vamal; regimul se poate aplica chiar și acolo unde nu există un loc de depozitare dedicat |
| F |
Public |
Exploatat de administrațiile vamale |
Întrebări frecvente
Cât timp pot rămâne mărfurile într-un antrepozit vamal?
Art. 101 din Legea vamală consideră nelimitată perioada aflată sub regimul de antrepozit. În cazurile în care administrațiile vamale o consideră necesară, se poate totuși fixa un termen în care mărfurilor să li se atribuie o nouă destinație sau utilizare vamală aprobată. O perioadă nelimitată nu înseamnă că taxele de depozitare încetează să curgă.
Pot fi prelucrate mărfurile dintr-un antrepozit vamal?
Doar într-o măsură limitată. Potrivit art. 102 din Legea vamală, mărfurile importate pot face obiectul formelor uzuale de manipulare stabilite prin regulament, în scopul conservării lor, al îmbunătățirii aspectului sau calității comerciale ori al pregătirii lor pentru distribuție sau revânzare, iar aceste operațiuni se efectuează cu permisiunea administrațiilor vamale. Un antrepozit vamal nu este un loc de producție.
Elimină un antrepozit vamal costurile de depozitare?
Nu. Un antrepozit vamal amână taxele, nu tariful de depozitare; operatorul facturează după propriul tarif. Acest element este separat de calculul demurrage și detention al transportatorului. La luarea deciziei, avantajul de flux de numerar al taxelor amânate trebuie pus în balanță cu taxele de depozitare care se acumulează.
Poate fi prelungită perioada de depozitare temporară?
Art. 46 din Legea vamală prevede că, atunci când condițiile o cer, administrația poate stabili un termen mai scurt sau poate permite prelungirea acestor termene; nu se poate acorda o prelungire peste ceea ce este cu adevărat necesar. Calea sigură este să aveți declarația și anexele ei pregătite înainte de sosirea navei.